Prezentul proiect de hotărâre stabilește cadrul legal și instituțional necesar aplicării Regulamentului (UE) 2019/1020 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind supravegherea pieței și conformitatea produselor și de modificare a Directivei 2004/42/CE și a Regulamentelor (CE) nr. 765/2008 și (UE) nr. 305/2011. Principalele schimbări vizează: Înființarea Biroului Unic de Legătură, cu rol de reprezentare a poziției coordonate a autorităților naționale de supraveghere a pieței și a autorității naționale vamale, de comunicare a Strategiei Naționale de Supraveghere a Pieței și de sprijinire a cooperării dintre autoritățile de supraveghere a pieței din statele membre ale UE. Asigurarea cadrului legal de supraveghere a pieței produselor comecializate online și offline care cad sub incidența legislației armonizate la nivel comunitar. Conferirea unor competențe sporite autorităților de supraveghere a pieței. Obligativitatea utilizării sistemului de informații și comunicare prevăzut la art. 34 din Regulament dezvoltat de Comisia Europeană (denumit ICSMS) de către toate autoritățile cu rol în supravegherea pieței. Facilitarea cooperării și asistența reciprocă dintre autoritățile de supraveghere a pieței din statele membre ale UE. Elaborarea unei Strategii Naționale de Supraveghere a Pieței, care va fi revizuită o data la doi ani. Posibilitatea evaluărilor la nivel de omologi pentru autoritățile de supraveghere a pieței din statele membre, care doresc să participle la aceste activități pentru îmbunătățirea activităților de supraveghere a pieței la nivelul UE. Posibilitatea autorităților de supraveghere a pieței de a efectua testări ale produselor în laboratoarele de testare desemnate la nivel UE. Sprijinirea activităților comune ale autorităților de supraveghere a pieței, autorităților relevante și ale organizațiilor care reprezință utilizatorii finali pentru promovarea conformității produselor comercializate.
Prezentul proiect de lege aprobă OUG nr.84/2022, ce are în vedere modificarea şi completarea prevederilor Legii nr. 11/1991 și ale Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 și propune asigurarea unui cadru legal clar şi previzibil, demers util atât pentru protejarea consumatorilor, cât și pentru asigurarea faptului că întreprinderile sunt în măsură să își conformeze comportamentul pe piaţă, în vederea clarificării procedurii de instrumentare a practicilor de concurenţă neloială de către autoritatea de concurenţă, cât și a celor speculative, din perspectivă administrativă. În ceea ce privește cadrul general aplicabil acțiunilor speculative: în scopul asigurării unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor și a unei bune funcționări a pieței interne, sunt reglementate aspecte referitoare la protejarea directă sau indirectă a consumatorilor împotriva unor majorări nejustificate de prețuri și disfuncţionalități evidente ale pieţei, în perioadele de stare de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate și stare de război, stare de asediu şi stare de urgenţă, stare de alertă sau alte situații de criză stabilite explicit prin acte normative. Guvernul României, va stabili, prin hotărâre de Guvern, pentru o perioadă determinată, produsele sau categoriile de produse și/sau serviciile considerate în situație de risc speculativ ce pot afecta buna funcționarea a economiei sau bunăstarea consumatorului, și va detalia procedura de analiză, aplicare și colaborare dintre ANPC, Consiliul Concurenței, ANAF și alte autorități sau instituții publice competente pentru punerea în aplicare a prevederilor hotărârii de Guvern. sunt cuprinse tipurile de acțiuni interzise în ceea ce privește produsele sau categoriile de produse și/sau serviciile avute în vedere, precum și criteriile ce vor fi avute în vedere, prin hotărâre de Guvern, pentru perioada stabilită, în vederea punerii în aplicare a prevederilor ordonanței de urgență. au fost introduse o serie de prevederi care au ca obiect combaterea, în anumite condiții și în situații excepționale precum starea de urgență, starea de alertă, starea de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate, starea de război, starea de asediu sau alte situații de criză identificate explicit prin acte normative, a acțiunilor speculative, fiind, totodată, asigurată modificarea și completarea corespunzătoare a actelor normative care asigură cadrul legislativ privind punerea în aplicare a respectivelor măsuri Cu privire la modificările propuse pentru Legea nr. 11/1991: a fost clarificat şi stabilit scopul legii, în sensul în care este subliniat faptul că acesta vizează componenta „business to business”, ţinând cont de interesele private şi publice, astfel cum apar acestea definite în dreptul naţional. a fost clarificată sfera practicilor de concurenţă neloială interzise, în sensul în care au fost completate unele prevederi existente, aşa cum este cazul practicii de concurenţă neloială ce vizează deturnarea clienţilor unei întreprinderi prin utilizarea secretelor comerciale, astfel că aceasta va cuprinde în actul material şi referirea la utilizarea informaţiilor confidenţiale pentru săvârşirea faptei au fost introduse noi practici de concurență neloială, săvârșite de întreprinderi față de alte întreprinderi au fost prevăzute norme de natură procedurală în ceea ce priveşte modalitatea şi etapele de soluţionare a practicilor de concurenţă neloială Cu privire la modificările și completările propuse pentru Ordonanța Guvernului nr. 21/1992: au fost introduse noi practici de concurență neloială, săvârșite de întreprinderi față de consumatorul persoană fizică au fost introduse prevederi cu privire la cifra de afaceri, precum și cu privire la procedura de stabilire și aplicare a sancțiunii la cifra de afaceri se reglementează modalitatea de sancționare și măsurile ce pot fi dispuse în cazul constatării noilor practici interzise. ACTUALIZARE 16.06.2022 - varianta actualizată, inclusă în ședința Guvernului: sunt considerate concurență neloială și, deci, interzise, orice alte practici comerciale care contravin uzanțelor cinstite și principiului general al bunei-credințe și care produc sau pot produce pagube concurenților categoriile de produse și servicii care vor face obiectul prezentei ordonanțe sunt cele apreciate de ministerele de resort ca fiind esențiale în raport cu specificul situațiilor de la art. 1, alin. (1). Acestea vor fi stabilite prin Hotărâre de Guvern Guvernul va emite o Hotărâre cu aplicabilitate de cel mult 3 luni, care să aprobe și procedura prin care pot fi consultate structurile asociative reprezentative ale mediului de afaceri sau ale consumatorilor Se modifică sancțiunile pentru practicile comerciale neloiale, fiind eliminat pragul de 0,1% din cifra de afaceri totala pentru pers. juridice: amenda între 50.000 - 500.000 lei pentru persoanele juridice amendă între 5.500 - 11.000 lei pentru persoanele fizice se stabilesc criterii pentru individualizarea sancțiunilor pentru practicile comerciale neloiale marjele de profit sau adaosurile comerciale pentru produsul/serviciul respectiv vor fi luate în considerare la evaluarea acțiunilor speculative mecanismul de colaborare dintre ANAF, Consiliul concurenței și ANPC, în vederea combaterii acțiunilor speculative, va fi prevăzut într-un ordin comun al celor trei instituții Consiliul Concurenței va emite un ordin cu instrucțiuni și orientări pentru punerea în aplicare a prezentei legi. se elimină prevederea potrivit căreia Consiliul Concurenței poate decide încetarea practicilor, pe durata cercetării aprofundate, în cazul în care constată, la o primă evaluare, existența unor practici comerciale neloiale în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, C.Concurenței va modifica regulamentul privind sancționarea practicilor comerciale neloiale. Actualizare 08.06.2022 - Forma trimisă pentru aviz la Consiliul Economic și Social conține modificări, printre care se numără: În vederea asigurării unui nivel ridicat de protecţie a consumatorilor, Guvernul României, stabileşte, prin hotărâre produsele, categoriile de produse sau serviciile esenţiale considerate în situaţie de risc speculativ ce pot afecta buna funcţionare a economiei sau bunăstarea consumatorului, pentru o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat adoptarea respectivei hotărâri Noţiunea de risc speculativ vizează acele situaţii în care apar majorări nejustificate de preţuri sau există un dezechilibru major între cerere şi ofertă pe piaţă, identificate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în urma unor evaluări realizate în urma controalelor efectuate potrivit atribuţiilor sale prevăzute în Legea nr. 207/2015 Pentru perioada stabilită în hotărârea Guvernului privind produsele, categoriile de produse sau serviciile esenţiale considerate în situaţie de risc speculativ, în vederea evaluării acţiunilor speculative sunt introduse și următoarele criterii: nivelul preţului de vânzare comparativ cu preţurile practicate în ultimele 12 luni sau, după caz, pentru produse/servicii sezoniere, în perioadele similare alea ultimilor 3 ani, fără ca diferenţele să fie justificate obiectiv; creşterea artificială a costurilor de producţie, inclusiv salariale, pentru a masca o creştere nejustificată a preţului produsului/serviciului final mărirea stocurilor comparativ într-o anumită perioadă, comparativ cu nivelul mediu al stocurilor existent în ultimele 12 luni sau, după caz, pentru produse/servicii sezoniere, în perioadele similare ale ultimilor 3 ani, fără ca diferenţele să fie justificate obiectiv.
Prezentul proiect de ordonanță vizează transpunerea în legislația internă a Directivei (UE) 1/2019, aducând o serie de modificări și completări Legii concurenței nr.21/1996, printre care: includerea de garanții adecvate care să asigure dreptul la apărare al întreprinderilor implicate în procedurile de aplicare a normelor de concurență; asigurarea faptului că autoritatea națională de concurență dispune de garanțiile de independență, resursele și de competențele în materie de aplicare a legii și de impunere de sancțiuni/amenzi care îi sunt necesare pentru a fi în măsură să aplice în mod eficace articolele 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene; introducerea unor prevederi care să asigure garanţii referitoare la faptul că membrii organului decizional al autorității naţionale de concurență (Consiliul Concurenţei), cât şi personalul de specialitate, își îndeplinesc atribuțiile fără intervenții exterioare sau intervenții ale oricărei alte entități publice sau private în îndeplinirea sarcinilor care le revin și în exercitarea competențelor lor; completarea prevederilor referitoare la competențele de investigare și de decizie, precum si a prevederilor cu privire la amenzi și penalități cu titlu cominatoriu; se prevede că cererile de informații pot fi adresate, pe lângă întreprinderi și asocieri de întreprinderi, indiferent dacă acestea sunt sau nu subiect al investigației, și autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale, oricărei persoane fizice ce deţine informaţii care pot fi relevante pentru aplicarea legii; propunerile de angajamente pot fi prezentate atat de întreprinderi, cât și de asocierile de întreprinderi, prin urmare se completează textul de lege privind acceptarea de angajamente cu prevederi referitoare la asocierile de întreprinderi; pentru aplicarea sancțiunilor procedurale se va avea în vedere cifra de afaceri totală mondială a contravenientului, se introduc contravenţii constând în neprezentarea la interviu a reprezentantului întreprinderii sau asocierii de întreprinderi, în furnizarea de informații inexacte sau care induc în eroare cu ocazia unei inspecții anunțate, în ruperea de sigilii și în nefurnizarea de informaţii sau furnizarea de informaţii inexacte sau care induc în eroare ca răspuns la o întrebare adresată oricărui reprezentant sau membru al personalului întreprinderii sau asocierii de întreprinderi cu privire la faptele sau documentele legate de obiectul şi scopul inspecţiei; se stabilesc condițiile în care autoritatea de concurență are putere discreționară cu privire la solicitarea plății amenzii de către întreprinderile membre ale asocierii, dacă asocierea nu este solvabilă; modificări în ceea ce privește politica de clemență; principiile privind aplicarea politicii de clemenţă, aspectele privind cererile de clemență simplificate se vor regăsi în principal în textul Legii concurenţei.
Prin intermediul prezentului proiect de instrucțiuni se urmărește asigurarea transparenței și a obiectivității în procesul de individualizare a sancțiunilor pentru săvârșirea uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 45 din O.U.G. nr. 77/2014, precum și asigurarea certitudinii juridice întreprinderilor beneficiare de ajutor de stat, precum și furnizorilor/administratorilor de ajutor de stat. Totodată, scopul prezentelor instrucțiuni este de a stabili modalitățile și criteriile de individualizare a sancțiunilor în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 45 din O.U.G. nr. 77/2014, ținându-se seama de gravitatea și durata faptei.
Prezentul proiect de lege aprobă OUG 46/2022 care vizează pregătirea aplicării Regulamentului nr. 452/2019 și modificarea actualul mecanism național de examinare al investițiilor străine directe astfel încât România să respecte obligațiile ce decurg din statutul de membru al Uniunii Europene. Măsurile propuse prin prezentul act normativ urmăresc stabilirea unui mecanism de examinare al investițiilor străine directe prin crearea unei Comisii pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD) formată din reprezentanți ai Executivului, ai Administrației Prezidențiale, ai societății de informații și ai autorităților care au atribuții în domeniile investițiilor străine directe supuse examinării, după caz, în calitate de invitați. Această structură va fi și punctul național de contact pentru cooperarea cu statele membre și Comisia Europeană potrivit Regulamentului. Vor fi supuse autorizării investițiile străine directe care au ca obiect domeniile prevăzute la art. 9 alin. (1) pct. 1 și 2 sau ale căror domenii de activitate se circumscriu celor stabilite la art. 2 din Hotărârea CSAT nr. 73/2012 referitoare la aplicarea art. 47 alin. (9) din Legea concurenței nr. 21/1996 și a căror valoare depășește pragul de 2.000.000 de euro. De asemenea, se prevede posibilitatea de a supune examinării și autorizării CEISD și investițiile străine directe care nu depășesc pragul de 2.000.000 euro, dacă, prin natura acestora, pot avea un impact semnificativ asupra securității sau ordinii publice sau prezintă riscuri semnificative la adresa acestora. Actualizare 09.05.2022 - amendamente admise la raportul Comisiei economice de la Senat: Se completează componenţa CEISD cu un reprezentant din partea Ministerului Energiei; În situaţia în care CEISD constată că o investiţie străină directă a fost pusă în aplicare cu nerespectarea prevederilor Regulamentului sau ale prezentei ordonanţe de urgenţă şi afectează securitatea sau ordinea publică a României sau este de natură să afecteze proiecte sau programe de interes pentru Uniunea Europeană, va emite un aviz prin care va propune anularea investiţiei directe. Avizul CEISD prevăzut la alineatul (2) va fi conform în situaţia reglementată la lit. a) şi consultativ în situaţiile reglementate la lit. b), c) şi alin. (3^1). Dacă prin avizul transmis de CEISD se propune una dintre soluţiile prevăzute la alin. (2) lit. b), c) şi alin. (3^1), acesta este transmis Guvernului în vederea emiterii unei hotărâri prin care să autorizeze condiţionat, să respingă cererea de autorizare a investiţiei străine directe sau să dispună anularea investiţiei. La articolul 18, punctul 3 se abrogă. - „3. După articolul 31 se introduce un nou articol, articolul 31^1, cu următorul cuprins: „Art. 31^1 - (1) Membrii Plenului Consiliului Concurenţei, precum şi personalul Consiliului Concurenţei care iau cunoştinţă de informaţii clasificate, confidenţiale sau de fapte/acţiuni care constituie secrete comerciale, bancare sau alte secrete sau informaţii sensibile protejate de lege sau reglementările interne ale Consiliului Concurenţei, în perioada în care desfăşoară activităţi legate de aplicarea prezentei legi, au obligaţia de a nu divulga şi de a păstra confidenţialitatea cu privire la aceste informaţii. ...” Actualizare 10.03.2022 - varianta actualizată, trimisă la Consiliul Economic și Social: Cerere de autorizare a investi/iei străine directe - cererea depusă de către persoanele prevăzute la lit. a) la Comisia pentru examinarea investiţiilor străine directe având ca obiect autorizarea unei investiţii străine directe potrivit art. 3 şi 9. Sunt supuse examinării și autorizării CEISD investițiile străine directe care: a) au ca obiect domeniile prevăzute la art.2 din Hotărârea CSAT nr.73/2012 referitoare la aplicarea art.47 alin.(9) din Legea concurenței nr.21/1996 cu modificările şi completările ulterioare În cazul în care o investitie străină directă realizată de către un investitor străin are ca rezultat modificarea controlului efectiv a unei/unor întreprinderi, în sensul prevederilor art. 9 alin. (I) din Legea concurenţei nr. 21/1996, cuprinzând şi operaţiunile care conduc la crearea de societăţi în comun, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr.31/1990, iar obiectul de activitate se circumscrie domeniilor stabilite la art.2 din Hotărârea CSAT nr.73/2012, investitorul străin va depune cerere de autorizare, indiferent dacă reprezintă sau nu o concentrare economică şi investitorii străini care doresc să realizeze o investiţie străină directă în temeiul altor reglementări şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 3 alin.( I) au obligaţia de a depune cerere de autorizare în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, dispoziţiile art. 17 aplicându-se în mod corespunzător realizarea unei investiţii străine directe înainte de autorizarea acesteia se sancţionează potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. b) Investitorul străin care doreşte să realizeze o investiţie străină directă în România,, depune la Secretariatul Comisiei pentru examinarea investiţiilor străine directe (CEISD), asigurat de către o structură specializată din cadrul Consiliul Concurenţei, o cerere de autorizare a investiţiei străine directe Comisia pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD) se constiuite prin decizie a Prim-ministrului se modifică componența CEISD: un reprezentant al Prim-ministrului, președintele Consiliului Concurenței sau un membru al Plenului acestuia, un reprezentant al SGG, și câte un reprezentat al următoarelor ministere: Economie, Antreprenoriat și turism, Transporturi, Cercetare, Inovare și Digitalizare, Finanțe, Apărare Națională, Afaceri Interne, Sănătate, Afaceri Externe. Acestora li se adaugă SRI și SIE, care au calitatea de invitați permanenți. Membrii CEISD sunt numiți pentru un mandat de 4 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului În cazul în care investiția străină este de natură să afecteze proiecte/programe de interes pentru UE, la emiterea avizului, CEISD va avea în vedere avizul Comisiei Europene. Oranizarea și funcționarea CEISD va fi stabilită prin HG, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, la propunerea Consiliului concurenței și M. Economiei (...) Actualizare 29.07.2021- varianta actualizata a proiectului de ordonanță: Prevederile prezentei ordonanțe nu se aplică investițiilor de portofoliu astfel cum acestea sunt reglementate prin OUG nr. 92/1997 privind stimularea investițiilor directe. În cadrul CEISD, reprezentanți ai Serviciului Român de Informații și Serviciului de Informații Externe au calitatea de invitați permanenți. La solicitarea CEISD, Serviciul Român de Informații și Serviciul de Informații Externe transmit avize, în conformitate cu atribuțiile specifice și se comunică CEISD, în termen de cel mult 20 de zile de la solicitare. Avizul CEISD prin care se propune soluția menționată la alin. (2) lit. a va fi transmis Consiliului Concurenței care, în termen de 30 de zile, prin decizie, va dispune autorizarea investiției străine directe potrivit avizului primit. Dacă prin avizul transmis de CEISD se propune una dintre soluțiile menționate la alin. (2) lit. b) și c), acesta este transmis Guvernului în vederea emiterii unei hotărâri prin care să autorizeze condiționat sau să respingă cererea de autorizare a investiției străine directe.
Proiectul de lege vizeaza aprobarea OUG 170/2020 ce are ca obiect de reglementare asigurarea transpunerii în dreptul intern a Directivei 2014/104/UE privind anumite norme care guvernează acțiunile in despagubire in temeiul dreptului intern in cazul incalcarilor dispozitiilor legislatiei in materie de concurența a statelor membre şi a Uniunii Europene, ca urmare a declararii de cătare Curtea Constitutionala a RomâInei, prin Decizia nr. 239/2020, ca neconstitutionala, a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 39/2017 privind acțiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispozițiilor legislației în materie de concurență, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, act normativ care asigura transpunerea in dreptul national al directivei. Actualizare 13.10.2020 - Forma actualizată a proiectului de ordonanță inclusă pe agenda ședinței de Guvern: Se prezumă că încălcările sub forma abuzului de poziție dominantă provoacă prejudicii. Autorul încălcării poate răsturna o astfel de prezumție. În vederea asigurării garanțiilor de independență și stabilitate ale Consiliului Concurenței, necesare pentru consolidarea caracterului de autoritate autonomă națională în domeniul concurenței, procedura privind selecția și numirea membrilor Plenului Consiliului Concurenței se va desfășura și finaliza potrivit prevederilor legale în vigoare la momentul declanșării; Sunt nule de drept orice înțelegeri sau decizii interzise prin art. 5 și 6 din prezenta lege, precum și prin art. 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, respectiv orice angajamente, convenții ori clauze contractuale raportându-se la o practică anticoncurențială, precum și orice acte care încalcă prevederile art. 8. Minimul amenzii pentru contravențiile prevăzute la literele a)-e) nu poate fi mai mic de 0,5% din veniturile totale realizate pe teritoriul României de întreprindere sau asocierea de întreprinderi în anul financiar anterior sancționării.”
Prezentul proiect de lege aprobă OUG 23/2021, care prevede măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/1150 privind promovarea echității și a transparenței pentru întreprinderile utilizatoare de servicii de intermediere online. Totodată, sunt prevăzute măsuri referitoare la Legea Concurenței nr. 21/1996. Astfel, actul normativ prevede: in situatia in care, la expirarea duratei mandatului Presedintelui Consiliului Concurentei sau al unui membru al Plenului Consiliului Concurentei nu este numit un succesor, Presedintele Consiliului Concurentei sau membrul Plenului al carui mandat expira sa isi continue activitatea pana la depunerea juramantului de catre cel desemnat pentru mandatul urmator, dar nu mai mult de 9 luni de la data expirarii mandatului membrului Plenului sau, respectiv de 12 luni in cazul presedintelui Consiliului Concurentei, cu luarea in considerare si a eventualelor circumstante extraordinare cand, pe teritoriul Romaniei se instituie starea de urgenta si/sau starea de alerta in conditiile legii. stabilirea unor sanctiuni specifice fiecarui tip de incalcare a Regulamentului respectiv, precum și stabilirea procedurii de constatare si sanctionare a acestora - Consiliul Concurentei va putea efectua din oficiu sau la sesizare cercetari aprofundate pentru constatarea si sanctionarea nerespectarii obligatiilor stabilite prin Regulament autoritatea de concurenta poate solicita furnizorilor de servicii de intermediere online, furnizorilor de motoare de cautare online, intreprinderilor utilizatoare de servicii de intermediere online, utilizatorilor profesionali de site-uri, organizatiilor sau asociatiilor reprezentative, precum si oricarei alte entitati publice sau private, informatiile si documentele care le sunt necesare Consiliul Concurentei va putea stabili ca sanctiune principala, dupa caz, aplicarea unui avertisment sau a unei amenzi contraventionale - Amenzile contravenfionale pentru nerespectarea anumitor obligatii stabilite prin Regulament vor fi cuprinse intre 0,1% si 1% din cifra de afaceri relevanta realizata in anul financiar anterior sanctionarii, constituie contraventii, daca nu au fost savarsite in astfel de conditii incat, potrivit legii penale, sa constituie infractiuni fumizarea de informatii inexacte, incomplete sau care indue in eroare, cu intentie sau din neglijenta, in cadml unei analize preliminare si/sau a unei cercetari aprofundate constituie contraventie si va fi sanctionata cu amenda cuprinsa intre 0,01% si 1% din cifra de afaceri totala realizata in anul financiar anterior sanctionarii. Aceeasi fapta, dar imputabila autoritatilor si institutiile administrafiei publice centrale si locale, va fi sanctionata cu amenda cuprinsa intre 1.000 lei la 20.000 LEI
Prin prezentul proiect de ordonanta se modfica și completeaza prevederile Legii nr. 11/1991, în vederea asigurării unui cadru legal clar şi previzibil, demers util întreprinderilor pentru conformarea comportamentului acestora pe piaţă, precum şi în vederea clarificării procedurii de instrumentare a practicilor de concurenţă neloială de către autoritatea de concurenţă, din perspectivă administrativă, după cum urmează: in acord cu prevederile art. 37 alin. (1) din Legea nr. 24/2001 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, pentru asigurarea unităţii terminologice a dispoziţiilor Legii nr. 11/1991, anumiţi termeni din cuprinsul său au fost sistematizaţi, nou definiţi, iar în cazul altora s-a optat pentru eliminare, aceştia nemaifiind precizaţi în cuprinsul actului normativ; a fost clarificat şi stabilit scopul legii, în sensul în care este subliniat faptul că acesta vizează componenta „business to business”, ţinând cont de interesele private şi publice, astfel cum apar acestea definite în dreptul naţional. Modificarea este necesară, în vederea evitării confuziilor generate de componenta „business to consumer”, palier reglementat în mod distinct de cadrul legal naţional, printr-o serie de alte acte normative (Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii); a fost stabilită, în mod clar, aplicabilitatea teritorială a prevederilor actului normativ, în sensul în care dispoziţiile acestuia se aplică persoanelor fizice sau juridice, române sau străine, care săvârşesc practici de concurenţă neloială pe teritoriul României; a fost extinsă şi clarificată sfera practicilor de concurenţă neloială interzise, prin identificarea unor noi modalităţi de manifestare a faptelor, ce nu sunt prevăzute în mod limitativ, respectiv: - discreditarea activităţi unei întreprinderi sau a produselor şi serviciilor sale, realizată de către o altă întreprindere sau de un fost sau actual angajat, prin recurgerea la acţiuni menite să atragă pierderea bunei reputaţii sau a credibilităţii acesteia, prin alte mijloace decât cele prevăzute la art. 2 lit. a); afectarea activităţii unei întreprinderi, realizată prin demersurile concertate ale unui concurent şi ale unor angajaţi ai întreprinderii afectate, cu scopul destabilizării funcţionale a acesteia; în vederea sistematizării şi clarificării textului de act normativ, fără a afecta principiul în baza căruia intervine competenţa de soluţionare a practicilor de concurenţă neloială de către Consiliul Concurenţei, a fost subliniată modalitatea în care intervine autoritatea de concurenţă, respectiv doar în cazul afectării unui interes legitim public; au fost detaliate şi precizate instrumentele legale prin intermediul cărora autoritatea de concurenţă analizează potenţialele practici de concurenţă neloială (inspecţii, declaraţii, interviuri, cereri de date şi informaţii); De asemenea, având în vedere adoptarea la nivelul Uniunii Europenea a unor acte cu caracter normativ care urmează a fi transpuse în dreptul intern, cu privire la care autoritatea de concurență este considerată ca fiind mai bine plasată în vederea asigurării implementarii acestora, se impune completarea corespunzătoare a Legii concurenței nr.21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul introducerii unor dispoziții care să prevadă că autoritatea de concurență îndeplinește orice alte atribuții în domeniul concurenței și al ajutorului de stat, al concurenței neloiale, al politicilor privind buna funcționare a piețelor, precum și al politicilor privind investițiile străine în economia națională, care decurg din actele normative interne sau din cele emise de instituțiile Uniunii Europene.”
Prezentul ghid își propune să prezinte principalele elemente care definesc un serviciu de interes economic general (SIEG) și să nuanțeze diferențele dintre un astfel de serviciu și alte servicii, considerate comerciale, ce pot fi furnizate de actorii de pe piață.
Prin prezentul proiect de act normativ se modifică Legea nr. 11/1991, după cum urmează: se adaugă, ca practică neloială, afectarea activităţii unei întreprinderi, cu scopul destabilizării funcţionale a acesteia; se completează lista de acțiuni pe care le poate întreprinde Consiliul Concurenței în cazul existenței unei practici neloiale; se completează tipurile de practici neloiale care constituie contravenţie; dispoziţiile art. I pct. 3 şi 8 intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei.